6 filme bune văzute în Septembrie

Două filme cu doi băieți în scaunul cu rotile (unul alcoolic, altul mai evoluat), mercenarii pe care nu am apucat să-i văd la mall, o Apocalipsă binevenită pentru un pitic dintr-un orășel cam rece, un heist movie la bibliotecă și un film românesc mai degrabă subiect de discuție decît film.

Sicario: Day of the Soldado (regia: Stefano Sollima, cu: Benicio Del Toro, Josh Brolin, Isabela Moner)

Au fost emoții mari cu această a doua parte a unuia dintre filmele memorabile ale lui 2015, după ce în locul lui Denis Villeneuve a apărut în rolul de regizor Stefano Sollima – oricît optimism ne-ar fi putut inspira Gomora și Suburra, cele două realizări notabile ale italianului. Din fericire, Taylor Sheridan a rămas scenarist și chiar dacă nu resimțim la fel angoasa & paranoia francezului și avem parte de un moment ridicol hollywoodian spre final (îți vei da seama imediat despre ce vorbesc și e probabil să exclami, ca și mine: „Hai, gata, l-ați stricat!”), Sicario 2 stă în picioare dacă încercăm să ignorăm prima parte.

3/5 ♥

I Think We’re Alone Now (regia: Reed Morano, cu: Peter Dinklage, Elle Fanning)

Alt film despre o mînă de oameni rămași pe planetă după o Apocalipsă relativ non-violentă (vezi It Comes at Night, Z for Zachariah sau, de ce nu?, chiar islandezul Bokeh), al doilea lungmetraj regizat de Reed Morano (cunoscută mai degrabă pentru munca depusă la serialul-șoc The Handmaid’s Tale) e simplu și la obiect, fără prețiozități și trebuie tratat ca atare: o metaforă despre viața de cuplu și cum se raportează niște introvertiți la societate. Ajută enorm și cinematografia, skill-ul pentru care o apreciază toată lumea pe Morano.

3/5 ♥

Upgrade (regia: Leigh Whannell, cu: Logan Marshall-Green, Harrison Gilbertson)

Una dintre surprizele recente, al doilea film regizat de Leigh Whannell, cunoscut pentru faptul că e omul care a scris primele trei părți din seria Saw, începe stîngaci și cu o tușă groasă de am-mai-văzut-asta. A doua jumătate însă depășește mult așteptările pentru un B-movie cu Leo DiCaprio (Harrison Gilbertson) și Tom Hardy (Logan Marshall-Green) de închiriat. Povestea unui nostalgic anti-tehnologie pasionat de mașini care nu se conduc singure transformat într-un robot ultra-performant, ultra-deștept și ultra-karatist în urma unui pact cu diavolul IT al momentului (un fel de Zuck sau Elon Musk, să zicem), Upgrade e un cyber-thriller care face cu ochiul la decadele de glorie ale genului, dar și către frații Wachowski.

4/5 ♥

American Animals (regia: Bart Layton, cu: Barry Keoghan, Evan Peters, Blake Jenner, Jared Abrahamson)

Vreo 12 milioane de dolari (valoarea unor cărți rare aflate în biblioteca facultății) și patru puști cu o idee proastă. Cam ăsta ar putea fi un rezumat foarte scurt al debutului în ficțiune pentru Bart Layton (altfel, cu un CV bogat în documentare), care nu doar că ecranizează povestea reală a celor neinspirați, dar îi și folosește în film, într-un mix de ficțiune și interviuri reale cu autorii jafului, un jaf pe cît de amuzant, pe atît de important în viețile lor. Un maraton dulce-amărui (care începe destul de intim și plăcut vizual, dar își pierde din profunzime pe parcurs) despre adolescență și frustrările, entuziasmul sau greșelile care vin la pachet și care nu încearcă să-și judece personajele, ci dimpotrivă.

3/5 ♥

Don’t Worry, He Won’t Get Far on Foot (regia: Gus Van Sant, cu: Joaquin Phoenix, Jonah Hill, Rooney Mara)

Filmul e bazat pe viața lui John Callahan, caricaturist și muzician, care în urma unui accident de mașină a trăit restul vieții într-un scaun cu rotile și a dus o luptă grea cu dependența de alcool. E o revenire de formă a lui Van Sant, după modestele Promised Land (2012) și The Sea of Trees (2015), care ne aduce aminte de alte lungmetraje „de public”, melodramatice și pe alocuri tragicomice, precum Finding Forester sau Milk. Bineînțeles, versatilul Joaquin Phenix e marele atuu al lui Don’t Worry…, reușind să jongleze între nonșalanța pre-accident, depresia și „mîntuirea” post-accident.

4/5 ♥

Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (regia: Radu Jude, cu: Ioana Iacob, Alex Bogdan, Alexandru Dabija)

După Aferim și Țara moartă, Jude explorează încă o dată istoria băgată mai mult sau mai puțin sub preș, iar noul său film are ca imbold masacrul evreilor de la Odessa din 1941 de către armata română, cot la cot cu cea nazistă.

Mariana Marin, interpretată mai degrabă fără suflu și anost de Ioana Iacob, ține musai să reconstituie povestea în cadrul unui spectacol în Piața Constituției, realizat cu finanțare publică. Apare Movilă, personaj-intrigă, dacă pot spune așa, interpretat savuros de Alexandru Dabija, un funcționar al Primăriei care îi cere regizoarei să fie mai puțin radicală & explicită, altfel riscă să i se suspende proiectul.

Poate prea lung (relația Marianei cu pilotul de avion e inutilă și plictisitoare și nu are niciun efect în ceea ce privește o eventuală profunzime a personajului), dar mai ales repetitiv (încăpățînarea Marianei și discuțiile ei lungi și „de manual” cu Movilă despre filosofie, moralitate și istorie devin enervante prin faux elitism) și neprietenos cu personajul principal (Mariana e mai degrabă naivă și snoabă: Jude ține neapărat să facă verosimilă o seară în care ea alături de niște prieteni privesc imagini și videouri de arhivă și se hlizesc pe seama lor).

Finalmente, însă, filmul nu e nici despre Mariana, nici despre Movilă, ci despre un cadru general, în care rasismul, naționalismul pătimaș și negaționismul se simt bine mersi în societate. Previzibil, desigur, dar măcar răbdarea ne e răsplătită cu scena finală, cea e reconstituirii, una în timpul căreia putem gîndi, în sfîrșit, că privim un film.

3/5 ♥