Ce faci în weekend? 15-17 septembrie

Zgomot și party încă de astăzi, la Apollo111 din Palatul Universul via Shape, platformă conexă Rokolectiv, și trei nume unul mai experimental decît altul – Stíne Janvin vine cu un perfomance exclusiv pe voce & lumini care folosește doar corzile vocale ca instrument (aici un exemplu), elvețiana cu origini nepalezo-tibetane Aïsha Devi servește un live electro-avangardist delicios, undeva între rave, trance și, să zicem, Bjork. La urmă, ungurul Uj Bala pune noise techno cu nuanțe hardcore și estetică post-punk. Pentru cunoscători, cum ar veni.

Ceva mai light, tot astăzi, e deschiderea festivalului DokStation (foto) dedicat filmelor documentare despre muzică, care se întîmplă la Centrul Cultural „Mihai Eminescuˮ din zona Stadionului Național, foarte aproape de Piața Muncii. Cîntă Robin & The Backstabbers, apoi vedem filmul American Valhalla, o colaborare între Josh Homme de la Queens of the Stone Age și Iggy Pop. Fesivalul continuă tot weekendul, iar programul e disponibil aici.

Vineri e party cu muzici spaniole, în cadrul festivalului de film latino Pelicula (da, al doilea festival de film pe weekendul ăsta foarte aglomerat) la Macaz, alături de Cătălin Mesaru, care va pune multe piese călduțe, de la indie pop la cumbia sau dancehall. Altfel, program și bilete la festival găsești aici.

Sîmbătă e a doua noapte Shape, de data asta la Guesthouse cu techno suav de la Charlotte Bendiks, o experiență la limita absurdului cu NMO, pe care duoul o numește Military Danceable Space Music and / or Fluxus Techno (iată un exemplu aici), iarăși techno, doar că ceva mai minimalist și piperat cu tot felul de instrumente analogice de la francezul NSDOS. Plus set dansant de la Solid Blake.

În aceeași noapte mai poți alege să mergi în Control pentru proiecția filmului Northern Disco Lights (în cadrul aceluiași DokStation), urmată de concertul celor de la Karpov Not Kasparov și ritmurile nu-disco ale meșterului Lindstrom. Finețe garantată, zic.

Dintre premierele la cinema aș alege Tulip Fever (chiar dacă nu-s deloc impresionat de puștiul așa-zis minune Dane DeHaan) care promite rol de excepție făcut de Alicia Vikander – mai apar Christoph Waltz și Zach Galifianakis, iar regizor e Justin Chadwick, care a mai mers la sigur cu siropoasele The Other Boleyn Girl și Mandela.

Al doilea pe listă ar fi American Assassin, o poveste despre contraterorism cu Michael Keaton în prim-plan. Recenziile nu-s prea bune, însă, pare încă un flop după Kill the Messenger – ar fi o idee să se abțină de la thriller politic, cred. Recenziile nu-s prea bune nici la mioriticul Perfect sănătos, cu Anghel Damian, Vlad Ivanov și Olimpia Melinte, despre un tînăr care investighează moartea suspectă a tatălui său. Au scris despre el Sebastian Ceolca pe art7 și Ionuț Mareș pe Ziarul Metropolis.

Fotografie de Ionuț Rusu

Tags from the story
, ,