Colecția pentru sezonul rece de la Kappa

În 1981, Kappa devenea sponsor al Maratonului de la New York, ajungînd astfel pentru prima dată pe tărîm american. De-atunci, notorietatea încălțărilor și echipamentelor lor sportive a tot crescut, doar trei ani mai tîrziu fiind sponsorul echipei de Track & Field americane la Jocurile Olimpice organizate în acel an la Los Angeles, pentru ca în 1999 visul fondatorilor să se întîmple: squadra azzurra primea echipamente cu deja binecunoscutul logo, iar colaborarea continuă și astăzi.

Cum nostalgia e o realitate în ultimii ani, aproape indiferent de industrie, Kappa trăiește un revival asemenea altor branduri, precum FILA, care prin anii ’90 erau la mare căutare, cel puțin la noi, prin zeci și sutele de standuri din piață sau spații comerciale nu tocmai de încredere, lol. Brandul italian început tocmai în 1916 la Torino de către trei prieteni scoate de la naftalină linii clasice cu ceva upgrade-uri urbane pentru colecția de toamnă/iarnă numită BANDA (cel mai probabil, de la gașca), care aduce tribut esteticii old school care a făcut-o celebră.

Interese: