E mai probabil să fii psihopat dacă asculți genul ăsta de muzică

Muzica clasică e deja clișeu în multe filme thriller sau horror. (Cel mai „coolˮ psihopat care-mi vine în minte e Gary Oldman, în rolul sublim făcut în Leon: The Professional). Dar e doar o juxtapunere sau să-i zicem o metaforă de contrast. Nu, tati, „psihopații adevărațiˮ ascultă hip-hop sau heavy metal, arată un sondaj online realizat de Channel 4 la care au participat deja peste trei milioane de oameni. Dacă nu prea ai încredere în #sondajepenet (nici eu), ei bine, mai avem un motiv pentru a ne tensiona: rezultatele se potrivesc cu ce-au aflat oamenii deștepți de la Universitatea din New York – din 200 de oameni care au ascultat 260 de piese, cei care au obținut scor „bunˮ la testele psihologice sunt mari fani „No Diggityˮ a celor de la Blackstreet și „Lose Yourselfˮ a lui Eminem (oarecum predestinată, da).

Dar oprim muzica, facem puțină liniște și ne relaxăm – lucrurile nu sunt chiar atît de simple. Rezultatele celor de la Universitate sunt abia la început, după cum spune Pascal Wallisch, cel care a coordonat cercetările. În același timp, cred cu tărie că ar trebui intens analizat și aspectul popularității genurilor. Pînă la urmă, cui nu-i place „No Diggityˮ? Iar faptul că cei mai puțin probabil să fie psihopați ascultă jazz și muzică clasică îmi spune în primul rînd că sunt (foarte?) puțini oameni care mai bagă cîte un Brubeck sau Wagner.

Psihopatie – condiție psihică prin care oamenii manifestă comportamente anti-sociale, lipsă de empatie sau regret și tendințe de dominare.

Ceea ce mă sperie însă e ideea asta: „Frumusețea e că poți folosi serviciile de streaming pentru a crea teste fără permisiunea sau participarea oamenilorˮ. Da, Wallisch chiar a zis asta (via The Guardian). Dar, na, ca orice om de știință, s-ar putea să fie nițel psihopat. Sau cel puțin nu prea se pricepe la etică & drepturile omului. Pînă vom afla dacă va trebui să ascultăm muzică în mod incognito sau să revenim la casete și CD-uri, nu mă pot abține să nu cîntăm împreună una dintre cele mai evidente de-ale noastre, dacă într-adevăr psihopații preferă hip-hop.

Interese:
,