Muzica pop nu mai are răbdare cu noi

Hubert Gauvin, student în cadrul unui doctorat în teorie muzicală la Universitatea din Ohio, a luat la mînă și la ureche sute de hituri de Top 10 din anii ’80 și pînă astăzi și a ajuns la cîteva concluzii care ne pot face să ne întrebăm cît e muzică și cît e matematică. Comparația cea mai dureroasă făcută de el e cea între „Nothing’s Gonna Stop Us Nowˮ, piesa celor de la Starship, și „Sugarˮ de la Maroon 5 – pînă la secunda 25 cînd încep versurile primei, Adam Levine e deja la bridge, iar la refren ajunge în 40 (sună a atletism, iar uneori chiar asta e). Gauvin susține că spre mijlocul anilor ’80 o piesă pop avea, în medie, un intro de 20 de scunde, în timp ce astăzi are doar cinci.

Dacă introducerile sunt de obicei mai scurte, tempoul pieselor a crescut cu aproximativ 8%. Pe de altă parte, trendul titlurilor dintr-un singur cuvînt e și el în creștere în ultimele decade.

Pe „Can’t Stop the Feelingˮ, vocea lui Justin Timberlake se aude la secunda 8, la fel și a lui Chris Martin pe „Something Just Like Thisˮ. Taylor Swift e mai rapidă, cîntă încă de la secunda 5 pe „Shake It Offˮ (Whitney Houston pe „I Wanna Dance with Somebodyˮ se pornește la secunda 32, spre exemplu, și cred că piesele sunt comparabile ca amploare), iar cînd le mai pui la socoteală pe cele care încep cu versuri nu mai rămînem cu mare lucru. Dar, sigur, fiecare e liber să facă ce vrea cu muzica lui, doar n-o să-i urmărim ca pe hoții de găini.

Gauvin dă vina pe site-urile de streaming, precum Spotify sau Pandora, iar eu aș le-aș adăuga pe cele de comerț online, Amazon fiind cel mai mare și mai folosit dintre ele – în toate cazurile, standardul de preview al unei piese e de 30 de secunde.

Dar ceva îi scapă stimabilului: acel preview, atît pe Spotify, cît și pe Amazon, e la refren. Sau undeva în jurul acestuia, în orice caz nu la începutul piesei. Mai degrabă, dacă e să dăm vina pe cineva, o putem da pe tot internetul (în general, muzica pop evoluează în același timp cu vremurile și obiceiurile de consum), care nu doar că nu-ți mai lasă răgaz pentru un intro de cîteva zeci de secunde sau chiar cîteva minute, dar îți oferă opțiunea skip – poate de aceea, mulți producători & artiști preferă tot mai des ca versurile să înceapă mai devreme (vocea, tot statistic vorbind, e cea mai „atrăgătoareˮ parte din muzică – unul dintre motivele pentru care nu prea se omoară multă lume după Beethoven sau jazz, spre exemplu). Și de-aia David Guetta îndeasă vreo trei, patru piese într-un minut cînd „mixeazăˮ.

(Am îmbogățit acest text cu cîteva piese cu introduceri babane, tocmai să echilibrez situația: muzica e mai mult decît statistică, pînă la urmă.)

Interese:
,