Nou la Netflix: mafia italiană din zilele noastre, regizată de „Corrado Cattaniˮ

Ai văzut Suburra, film italian din 2015? Dacă nu, sfatul meu e să mai aștepți o vreme, pentru că povestea serialului care apare peste o lună la Netflix se întîmplă cu patru ani înainte. Pentru mine, treaba asta e deal breaker, chiar dacă la regie e Michele Placido (adică fix Corrado din La Piovra, pe care ar trebui să-l vezi și-n Lamerica din 1994). Chestie care nu mă încălzește, o dată pentru că Placido e, să-mi fie cu iertare, destul de amator cînd vine vorba despre regie de film (cei de la Netflix spun că „l-au atacatˮ pentru că le-a plăcut Angel of Evil din 2015), dar cel mai important pentru că se vede încă din trailer că e departe de magia lui Stefano Sollima.

Chiar producătoarea ambelor filme (dar și al celuilalt serial foarte apreciat regizat de Sollima, Gomorrah), Gina Gardini, parcă și-a dorit să-și ceară scuze încă înaintea lansării, just in case: „Filmul e întunecat și melancolic, în timp ce serialul e sentimentalˮ.

Oricum ar fi, titlul vine de la o zonă a Romei antice unde oamenii importanți din societate obișnuiau să se întîlnească în secret și să pună țara la cale, din cam toate punctele de vedere. Titlu foarte bine ales, pentru că Suburra are toate ingredientele: mafie, politică, religie.

Fotografie via Wired.it

Interese: