Noua colecție Supreme x Nike face cu ochiul clasei muncitoare

Sau, cel puțin, de-acolo își trage inspirația, pentru că o insignă din aur de 14K nu e tocmai un accesoriu la îndemînă. Spre deosebire de colaborările cu tentă retro din trecut, de data asta estetica e suburbană, cu veste simple & groase (cu două fețe), jachete denim largi, flanele, salopete sau tricouri polo de asemenea largi, iar găselnița celor patru variante de culoare pentru majoritatea pieselor e păstrată.

Din fericire, jachete bootleg (pe care să nu apară logo-ul Supreme), veste căptușite cu blană falsă, salopete (pe care să nu apară logo-ul Nike) sau hanorace din flanelă încă mai găsim prin piață, la magazine second-hand (găsești cu puțin noroc ceva de la Tommy Hilfiger, dacă ții musai) sau prin Obor. Dar, ca de obicei, unii dintre noi plătesc scump să arate ieftin.